RMN-ul de sân în diagnosticarea cancerului mamar

Cancerul de sân este una dintre cele mai frecvente forme de cancer la femei la nivel global, astfel că metodele avansate de diagnosticare au un rol foarte important în detectarea și evaluarea cancerului mamar.

Cancerul de sân

Cancerul de sân este caracterizat prin creșterea necontrolată și anormală a celulelor din țesutul mamar. Această creștere poate duce la formarea de tumori maligne, adică de formațiuni de țesut care au capacitatea de a invada alte părți ale corpului, de aceea fiind foarte importantă diagnosticarea timpurie și precisă în cazul cancerului mamar. Diagnosticarea timpurie permite identificarea cancerului în stadii incipiente, când tumora este de obicei mai mică și este mai puțin probabil să se fi răspândit. În aceste stadii, opțiunile de tratament sunt mai variate și mai puțin invazive, crescând astfel șansele de vindecare completă sau de control pe termen lung al bolii.

Un accent considerabil este pus pe metodele de screening și tehnicile de diagnostic avansate, care pot identifica semnele cancerului de sân în stadii incipiente. Asta însemnând că, pe lângă examenele periodice efectuate de cadre medicale, este obligatorie autoexaminarea regulată, precum și conștientizarea simptomelor și semnelor de avertizare.

 

Ce este RMN-ul de sân?

RMN-ul de sân este o metodă de imagistică medicală care folosește câmpuri magnetice puternice și unde radio pentru a genera imagini detaliate ale țesuturilor mamare. Această tehnică este recunoscută pentru capacitatea sa de a oferi imagini clare, ajutând medicii să identifice anomalii care ar putea fi nedetectabile în cadrul altor tipuri de examinări.

 

Când se recomandă efectuarea unui RMN mamar?

RMN-ul mamar este recomandat în cazurile în care mamografia și ecografia nu oferă informații suficiente sau în situații specifice, cum ar fi la pacientele cu risc ridicat de cancer mamar, dar și pentru a evalua extinderea cancerului în sân.

 

RMN-ul de sân este eficient în depistarea cancerului mamar?

RMN-ul de sân este o tehnologie avansată de imagistică medicală care se distinge prin capacitatea sa de a produce imagini extrem de detaliate ale structurilor mamare, permițând astfel detectarea precoce a cancerului de sân, chiar și în cele mai subtile și incipiente faze.

Unul dintre avantajele RMN-ului mamar este abilitatea sa de a identifica anomalii care pot fi prea mici pentru a fi detectate prin alte metode de examinare, lucru deosebit de important în cazul femeilor cu țesut mamar dens. În aceste situații, densitatea țesutului mamar poate face dificilă observarea tumorilor sau a altor schimbări anormale prin ecografie sau mamografie.

Această capacitate de a obține detalii fine face RMN-ul mamar un instrument important în planificarea tratamentului pentru pacientele diagnosticate cu cancer mamar. De exemplu, poate ajuta la determinarea dimensiunii și localizării exacte a tumorii și poate evalua dacă malignitatea s-a extins la țesuturile din jur sau la nodulii limfatici. De asemenea, RMN-ul poate fi folosit în monitorizarea răspunsului la tratamentul pentru cancerul de sân, oferind informații esențiale despre modul în care tumora reacționează la terapie.

 

Care sunt pașii unei examinări de tipul RMN-ului mamar?

Pregătirea inițială pentru o investigație mamară cu rezonanța magnetică presupune o discuție amănunțită cu medicul ce are ca scop aflarea istoricului medical, starea actuală de sănătate a pacientei și particularități precum prezența unor implanturi mamare, alergii sau posibilitatea unei sarcini. Personalul medical va oferi indicații cu privire la pregătirea necesară înaintea investigației. 

În ziua examinării, pacienta se va prezenta la clinică și va fi indrumată de cadrele medicale în completarea documentelor necesare. Se recomandă o ținută lejeră, sport, fără materiale metalice (capse, fermoare, clame de păr). 

Procedura începe prin poziționarea pe masa specială a aparatului, pe burtă. Masa este echipată cu un dispozitiv special, conceput pentru plasarea sânilor fără a fi comprimați, disconfortul pacientei fiind minim, iar o antenă specială este poziționată în jurul sânilor pentru a captura imagini detaliate.

Odată ce pacienta este așezată confortabil, masa se deplasează încet în interiorul aparatului. Pe durata scanării, este esențial ca aceasta să rămână nemișcată pentru obținerea unor imagini clare. 

RMN-ul de sân durează, în general, între 30 și 60 de minute, în funcție de detaliile necesare.

 

Pregătirea pacientei pentru un RMN de sân

O serie de pași specifici pot ajuta la obținerea unui rezultat concludent și a unei experiențe cât mai plăcute și liniștitoare.

  • Înainte de RMN, este important ca pacienta să discute cu medicul despre orice condiții medicale relevante, inclusiv posibile sarcini, alergii, implanturi mamare sau alte dispozitive medicale implantate. Medicul radiolog va evalua, de asemenea, necesitatea folosirii substanței de contrast.
  • Pacienta poate primi instrucțiuni specifice de pregătire, cum ar fi evitarea anumitor alimente sau băuturi înainte de examenul RMN. De obicei, se recomandă ca pacienta să nu consume mâncare sau băuturi cu câteva ore înainte de procedură.
  • Se recomandă purtarea unor haine confortabile, ușor de scos, deoarece vor trebui îndepărtate pentru investigație. Toate obiectele metalice, inclusiv bijuteriile, trebuie îndepărtate pentru a evita interferențele cu echipamentul RMN.
  • Dacă pacienta ia medicamente regulate, ar trebui să discute cu medicul despre posibilitatea de a continua sau despre întreruperea medicației înainte de examinare.
  • Dacă medicul radiolog consideră că examinarea necesită administrarea substanței de contrast, pacienta va fi evaluată pentru orice risc de reacții adverse. Decizia folosirii unui agent de contrast îi revine medicului radiolog, evaluând beneficiile pentru obținerea unui rezultat concludent.
  • De obicei, pacientele pot reveni la activitățile normale imediat după examinare, inclusiv să mănânce și să bea normal.
  • Dacă a fost utilizaă substanța de contrast, este important să fie observate eventualele reacții alergice sau alte efecte secundare. Deși acestea sunt rare, pot include greață, erupții cutanate sau senzație de disconfort.
  • Rezultatele vor fi analizate de medicul radiolog, care va întocmi un raport medical. Pacienta va discuta aceste rezultate cu medicul curant pentru a înțelege semnificația lor și se vor determina următorii pași în procesul terapeutic.

 

Întrebări frecvente:

 

Cât timp durează un RMN mamar?

Un RMN mamar durează, în general, între 30 și 60 de minute, în funcție de complexitatea cazului.

 

RMN-ul de sân este sigur pentru pacientele cu implant mamar?

Da, este o examinare sigură pentru pacientele cu implanturi mamare, însă este important ca acestea să informeze medicul radiolog despre prezența implanturilor înainte de examinare.

 

Există contraindicații pentru efectuarea unui examen RMN mamar?

Contraindicațiile pentru RMN-ul mamar includ prezența anumitor dispozitive metalice în corp, cum ar fi stimulatoarele cardiace sau anumite tipuri de clipuri vasculare.

 

Cât costă un RMN de sân?

La MedicalES costul unui RMN de sân variază în funcție de tipul aparatului și de particularitatea investigației, dar poate fi decontat parțial. Puteți consulta aici tarifele sau puteți solicita o programare prin CAS aici.