Cum te ajută RMN-ul și CT-ul

Articol publicat la data

19 august 2025

Cum te ajută RMN-ul și CT-ul să îți protejezi sănătatea: Rolul investigațiilor imagistice în diagnosticarea timpurie

Starea noastră de sănătate reprezintă o preocupare primordială pentru a ne asigura o calitate bună a vieții. Ritmul accelerat de viață pe care îl avem și stresul constant cu care ne confruntăm ne determină să devenim mai vigilenți cu privire la riscurile asupra sănătății noastre și mai informați în ceea ce privește opțiunile pe care le avem la dispoziție pentru prevenție și tratament.

Medicina modernă oferă posibilitatea de a diagnostica și monitoriza în manieră precisă o gamă largă de afecțiuni medicale cu care ne putem confrunta, prin intermediul imagisticii. Două tehnici avansate prin care se pot obține imagini clare și detalii esențiale cu privire la structurile interne ale corpului nostru sunt RMN-ul si CT-ul.

Rezonanța magnetică nucleară (RMN-ul)

Această tehnică modernă de imagistică medicală este una neinvazivă, prin intermediul căreia pot fi redate imagini detaliate ale structurilor interne ale organismului cu ajutorul câmpurilor magnetice și a undelor radio.

Principalul avantaj al acestei proceduri de imagistică, care determină și folosirea sa frecventă de către medicii specialiști este reprezentat de capacitatea sa de a reda rezultate extrem de precise, fără expunerea pacienților la radiații ionizante în timpul realizării sale. Acest lucru este extrem de important și benefic în special pentru pacienții în cazul cărora sunt necesare investigații repetate pentru stabilirea unui plan de tratament eficient pe termen lung.

RMN-ul are un rol esențial în diagnosticarea timpurile a diverselor afecțiuni cu spectru neurologic precum accidentele vasculare cerebrale sau scleroza multiplă, a celor de natură musculară precum și a bolilor care afectează țesuturile moi din organism sau pentru evaluarea tumorilor cerebrale.

Tomografia computerizată (CT-ul)

Această tehnică avansată de imagistică medicală este utilizată atunci când este necesară obținerea imaginilor 3D realizate asupra secțiunilor transversale ale corpului. Modul în care poate produce aceste imagini precise, ce oferă posibilitatea unei evaluări detaliate a organelor și țesuturilor din corp este prin intermediul radiațiilor X. Acestea sunt folosite in doze minimizate pentru evitarea efectelor negative ale acestora asupra corpului în cele câteva minute necesare realizării acestei proceduri.

CT-ul are un rol primordial în diagnosticarea precoce a diverselor afecțiuni pulmonare, a bolilor cardiovasculare precum anevrismul aortic sau blocajele de la nivelul arterelor coronare și a potențialelor fracturi de la nivelul structurilor osoase. De asemenea, prin intermediul acestei investigații imagistice se pot obține detalii precise cu privire la starea de sănătate a diverselor organe interne precum ficatul, splina sau rinichii, asupra cărora planează suspiciunea de afectare ca urmare a unor infecții, tumori sau accidente severe suferite.

Un avantaj important al CT-ului este reprezentat de durata examenului aferent de doar câteva minute. Acesta este mult mai rapid decât RMN-ul pentru care poate fi necesar un interval de timp de până la o oră, în care pacientul trebuie să stea nemișcat pentru captarea imaginilor precise. Datorită acestui avantaj esențial, tomografia computerizată este cea mai frecvent utilizată în cadrul evaluărilor rapide efectuate la urgențe, atunci când orice întârziere în obținerea imaginilor detaliate ale corpului pot pune pacientul în pericol. Deși implică expunere la radiații X în cazul aparaturii de ultimă generație doză acestora este minimizată, iar beneficiile semnificative pe care le oferă în cel mai scurt timp posibil, îl clasifică ca primă alegere în astfel de situații.

Prin urmare, atât rezonanța magnetică nucleară (RMN-ul) cât și tomografia computerizată (CT-ul) reprezintă tehnici imagistice moderne și precise care pot oferi detalii esențiale necesare diagnosticării și evaluării diverselor afecțiuni cu care ne putem confrunta de-a lungul timpului. Ambele prezintă avantaje importante și în functie de factori importanți precum organul investigat, urgența obținerii unui diagnostic precis și istoricul medical al pacientului, pot fi recomandate de către medicii specialiști.